Ucrainenii au de gând să producă energie solară la Cernobîl

de: Bogdan Cristea
29 07. 2016

Guvernul ucrainean ar avea planuri serioase pentru zona din jurul fostei centrale de la Cernobîl.

La 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantități uriașe de substanțe radioactive.

În aceste condiții, Ucraina are acum o suprafață destul de mare de teren care nu este folosită, iar guvernul are un plan îndrăzneț prin care vrea să repare situația. După cum scrie site-ul Gizmodo, este vorba despre producția de energie regenerabilă. ”Avem deja o rețea de electricitate necesară, folosită în trecut pentru centrală, terenul este foarte ieftin și avem foarte mulți oameni angajați să lucreze în centrale electrice”, a declarat Ostap Semerak, ministrul mediului.

Pe lângă problema productivității, un asemenea plan ar putea contribui și la rezolvarea problemei dependenței energetice de Rusia. După cum probabil știți deja, relațiile dintre statul ucrainean și Rusia sunt extrem de tensionat, în urma evenimentelor din Crimeea și din estul Ucrainei. Din câte se pare, vecinii noștri din nord și est deja au înjumătățit cantitatea de resurse energetice achiziționate din Rusia.

Nu există date oficiale privind numărul total al victimelor dezastrului de la Cernobîl, dar se știe că 25.000 au murit numai după ce au participat la decontaminarea zonei. Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranță. O procedură greșită a determinat o creștere dramatică a nivelului energetic: învelișul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă printr-o explozie violentă, iar 31 de oameni au murit pe loc.

Pe circa 100.000 de kilometri pătrați pământul și apele au fost contaminate cu substanțe radioactive și ar avea nevoie de 20.000 de ani ca să își revină. Centrala, sau ce a mai rămas din ea, a fost acoperită de sovietici cu un sarcofag din beton care să o izoleze de restul lumii.